În perioada 21–22 aprilie, vor fi organizate două ateliere de lucru dedicate Științei Deschise (Open Science), la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Evenimentele fac parte din seria de sesiuni Hands-on Workshop (HoW) organizate în cadrul proiectului „Adaptarea ofertei educaționale la solicitările pieței muncii prin fundamentarea politicilor din domeniu pe bază de date”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) și implementat de UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Atelierele se adresează studenților, doctoranzilor și tinerilor cercetători (cu vârsta între 18 și 29 de ani) interesați de activități de cercetare și de dezvoltarea competențelor asociate Științei Deschise.
Scopul principal al atelierelor este de a sprijini participanții în înțelegerea principiilor Open Science și în explorarea oportunităților de dezvoltare profesională din acest domeniu. Activitățile vor include discuții interactive, exerciții de grup și schimburi de experiență cu experți implicați în promovarea practicilor de știință deschisă.
În cadrul atelierelor, participanții vor avea ocazia să:
- înțeleagă noile cerințe și competențe asociate Științei Deschise;
- contribuie la identificarea și clasificarea competențelor-cheie (ex. managementul datelor de cercetare, reproducibilitate, FAIR data, data stewardship, AI aplicat în cercetare);
- exploreze relevanța acestor competențe pentru propria activitate și pentru piața muncii;
- înțeleagă modul în care Știința Deschisă transformă cercetarea și educația;
- se familiarizeze cu instrumente și resurse educaționale cu acces liber.
Rezultatele obținute în cadrul acestor sesiuni vor contribui la analiza stadiului actual al competențelor și al ofertei educaționale și vor sta la baza elaborării unui policy brief privind dezvoltarea cadrului național de competențe în Știința Deschisă.
Participarea la evenimente este gratuită, necesitând înregistrarea în prealabil aici: